-
Prima / Presa / Interviuri / PL propune validarea alegerilor preşedintelui când la procesul de votare participă cel puţin 61 de deputaţi
PL propune validarea alegerilor preşedintelui când la procesul de votare participă cel puţin 61 de deputaţi
02.11.2011Comisia Juridică a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul înaintat de PL, care condiţionează validarea alegerilor preşedintelui ţăriii cu participarea a cel puţin 61 de deputaţi, la procesul de vot. Decizia a fost luată doar cu votul deputaţilor din Alianţă. Liberalii spun că acest amendament nu va permite provocare intenţionată a alegerilor anticipate. Comuniştii reclamă însă că, prin acest proiect, AIE încearcă să tergiverseze, la nesfârşit, alegerea şefului statului şi să uzurpeze puterea în stat.
Comuniştii spun că amendamentul contravine Legii Supreme, întrucât obligă deputaţii să primească buletine de vot la alegerea preşedintelui.
Liberalii resping acuzaţiile comuniştilor şi spun că aceste modificări la legea privind alegerea preşedintelui îi va face mai responsabili pe deputaţii comunişti.
Proectul de lege prevede că în cazul în care primesc buletine de vot mai puţin de 61 de deputaţi, alegerea şefului statului nu este validată şi se amână şedinţa specială a Parlamentului, în care este organizat procesul de vot.
Aşa cum în proiectul liberalilor nu se precizează de câte ori poate fi amânată şedinţa, pe motiv de lipsă de cvorum la alegerea şefului statului, liberal-democraţii spun că vor veni cu modificări în acest sens pentru lectura a doua.
Proiectul de lege ar putea fi examinat în Parlament la una din şedinţele din această săptămână. Acum 11 ani, în urma unei sesizări a ex-deputatului Valeriu Matei, Curtea Constituţională a decis că alegerile preşedintelui sunt validate doar dacă la proces au participat cel puţin 61 de deputaţi. Până acum însă această hotărâre a Curţii a fost ignorată.