• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Curte din sectorul Buiucani inaugurată de Primăria capitalei

    Curte din sectorul Buiucani inaugurată de Primăria capitalei

    26.09.2011  

    Primăria municipiului Chișinău a inaugurat sâmbătă, 24 septembrie, curtea de pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani, fiind prima amenajată în cadrul proiectului demarat acum două luni de administrația locală. Majoritatea locatarilor prezenți la inaugurare s-au declarat mulțumiți de lucrările realizate de Primărie, însă evenimentul nu a trecut fără scandal.

    Evenimentul a început cu întâmpinarea edilului capitalei, Dorin Chirtoacă cu pâine și sare, dar și cu fanfară. După ce și-a ținut discursul, un locatar a cerut insistent să vorbească la microfon. Inițial primarul nu i-a permis sa vorbească, dar după câteva minute i-a oferit microfonul. Locatarul cu pricina declară că primăria a făcut aceste reparații pentru a trece cartierul în gestiunea locatarilor.

    Primarul nu l-a lăsat să vorbească prea mult și i-a luat microfonul, declarând că acest locatar este membru PCRM și are peste 30 de mii de lei datorii pentru agentul termic. Locatarul a confirmat că are datorii, ,,dar asta este treaba mea”, a spus el. Acesta însă nu și-a putut continua păsul, pentru că toți locatarii prezenți au început să-l huiduiască.
     
    Dorin Chirtoacă a spus că este firesc să se întâmple și astfel de situații, pentru că nu poți să-i împaci pe toți locatarii. ,,Dacă îi vom face curățenie și în apartament, tot nu va fi mulțumit, așa este mentalitatea sovietică”, a spus primarul.
     
     Evenimentul a continuat cu înmânarea diplomelor pentru lucrătorii care au efectuat lucrările de amenajare a acestei curți. Totodată, copiii au primit înghețată, iar primarul împreună cu locatarii au servit sarmale.
     
    Pentru amenjarea curții din strada Alba-Iulia, Primăria municipiului Chișinău a cheltuit peste 500 mii lei. În cadrul acestui proiect, au fost amenjate 100 de locuri de parcare, instalate 12 containere de gunoi, reparate scările blocurilor și ascensoarele. De asemenea, a fost instalate, în premieră, becuri cu senzori la fiecare etaj. Primarul capitalei a propus ca până la sfârșitul anului să fie create asociații de locatari, care să fie responsabile de păstrarea curățeniei.
     
    Totodată, în cadrul acestui program sunt amenjate și alte curți de pe strada Burebista şi Independenţei 9/1 şi 9/2 și Hristo Botev 19/7, în sectorul Centru - Ismail 84, Ciocana  - Petru Zadnipru 16 şi Alecu Russo 55, Râşcani - bulevarul Moscovei 16, Ceucari 8 şi 10.
     

    Anastasia Rotaru, www.arena.md 

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com