• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Valeriu Munteanu: Rezoluţia Parlamentului European accentuează temele pe care le are de făcut Republica Moldova

    Valeriu Munteanu: Rezoluţia Parlamentului European accentuează temele pe care le are de făcut Republica Moldova

    16.09.2011  

    Prin Rezoluţia perspectivei de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Parlamentul European (PE) a reamintit Moldovei că are multe teme de făcut. De această părere este secretarul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu.

    „Este o rezoluţie pozitivă, una destul de îndrăzneaţă, care de fapt reaminteşte Republicii Moldova că în perspectiva integrării în Uniunea Europeană are multe teme de făcut, care sunt foarte bine relevate în această rezoluţie, sunt foarte bine puse accentele pe teme importante atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Sunt puse accentele pe acele eforturi care trebuie să le facă diplomaţia, dar şi toate celelalte instituţii din Republica Moldova, pentru ca relaţia noastră să nu rămână doar la nivelul declaraţiilor, ci să putem trece la o altă etapă în raport cu Uniunea Europeană”, a menţionat Valeriu Munteanu.

    Deputatul PL spune că este un prim document de acest gen. „Până acum declaraţiile sau referinţele se făceau în alte instituţii. Acesta este un document mult mai explicit de la Parlamentul European, adoptat cu o majoritate foarte largă, ceea ce ne aduce la ideea că marea majoritate a reprezentanţilor Parlamentului European împărtăşesc aceleaşi viziuni vizavi de Republica Moldova”, spune Valeriu Munteanu.

    Potrivit secretarului fracţiunii PL, dacă pentru cetăţenii Republicii Moldova anumite dispute care au loc pe interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană sunt mai greu de înţeles, atunci pentru partenerii europeni aceste dispute nu sunt o noutate. „În situaţia în care o să rezolvăm marea restanţă, alegerea preşedintelui Republicii Moldova, lucrurile pot fi rezolvate”, spune Valeriu Munteanu.

    Secretarul PL a mai spus că obiectivul prioritar al Partidului Liberal este integrarea europeană, iar orice altă problemă legată de politica internă poate fi depăşită şi nimic nu poate să umbrească calea europeană.

    Parlamentul European a adoptat joi, 15 septembrie, o rezoluţie prin care a recomandat Consiliului European, Comisiei Europene şi Serviciului European pentru Acţiune Externă să ofere Republicii Moldova perspectiva de aderare la Uniunea Europeană la un anumit moment. Rezoluţia conţine o serie de repere importante pentru relaţiile RM-UE de viitor. Rezoluţia se referă în mod expres la paragraful 49 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea aderării la Uniunea Europeană. Aceasta evidenţiază caracterul dinamic al negocierilor Acordului de Asociere, precum şi se referă de o manieră pozitivă la dialogul privind liberalizarea regimului de vize. La fel, deputaţii europeni sprijină demararea, până la sfârşitul anului curent, a negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb. 

    www.info-prim.md

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com