Întotdeauna am acordat o deosebită atenţie celor mai mari ca mine. Nu sunt vorbe goale, ce-i care mă conosc o confirmă. Cînd eram copilă îi ascultam, pentru ca aşa e lăsat pe pămînt de cînd e omul să-i asculți pe cei mai mari,când m-am maturizat am înţeles că ei sunt o comoară de înţelepciune, dacă nu-i asculţi azi mâine poate fi târziu. După ce în anul 2008 împreună cu Maria Gavriliţă am editat cartea „Cu dragoste pentru vârsta a treia” am început lucrul la volumul doi. Din nou am ascultat multe istorii necunoscute.

      Pe domnul Terente Balaur de nenumărate ori când mă întorceam de la serviciu îl întâlneam lângă monumentul din faţa clădirii guvernului. Acest bărbat înalt, viguros mereu privea la piatră, apoi îşi ținea aţintită privirea tristă în zare şi gândea ceva.M-am gîndit că asemenea bărbaţi erau în garda de onore a regelui pe vremuri. Într-o zi m-am hotărât să-i vorbesc. Doream  să ştiu ce ascunde în suflet şi la ce se gândeşte atât de mult.

     Domnul Terente Balaur  a început povestirea sa : „ eu m-am născut în satul Ulmu atunci Hînceşti, acum Ialoveni în luna martie 1932, în familia lui Ion a lui Vasile Balaur şi a Mariei lui Vasile Horceag, familia mamei de domnişoară. Am fost la părinţi doi feciori,eu şi fratele Mihail născut în 1925. Satul nostru Ulmu este un sat pitoresc aflat în mijlocul Codrilor Moldovei, rădăcinele lui se trag din secolul XV. Satul este întretăiat de râul Botna. Din bătrâni se spune că numele a provenit de la un copac numit Ulm. Lângă copac era un izvor unde veneau să-şi potolească setea duşmanii , ostaşii ,trecătorii care plecau la târg, mulţi dintre ei s-au aşezat cu traiul aici ,întemeind o nouă aşezare omenească. Satul nostru a fost un sat bogat. În anul 1940 în sat erau cinci mori de vânt, o moară mecanică, velniţă de făcut spirt, cinci dughene, maşini de secerat grâul. Satul avea bancă de economii condusă de Oachim Plămădeală, poreclit „ Bancarul”. Copii satului învăţau la şcoală.În sat existau trei şcoli-şcoala din deal, din vale şi din Halipa aşa se numea o zonă a satului. Mari gospodari erau Costache Vîlcu, Vasile Zosim, Vera lui Mitrofan, Gheorghe a Verei, toţi aveau mori de vânt. Nicolai a lui Costache şi Grigore Budean  aveau mori de scuturat  grâul  şi oloiniţe. Anica lui Ocsinte a avut moară de măcinat grâu şi baraban cu abur care scutura grâul. Baraban cu abur avea şi Colea lui Mustilă.Prăvălii în sat aveau evreii: Şmil, Chelban, Fişer, Etla fiica lui Brama. Mai avea prăvălii Ion a lui Gavril.
     
Când au venit ruşii au stricat toate morile, de am ajuns să facem făină la râşniţă. Da cea mai mare crimă a lor a fost arestarea în miez de noapte a patru săteni duşi fră nici o vină în direcţii necunoscute, soarta lor nici până astăzi nu este cunoscută. Aceştia au fost: Afanasie Bulgaru cu feciorul lui Nicolae, învăţătorul Ion Ursu,notarul primăriei un ucrainean Morozov.
      
Afanasie Bulgaru a venit în sat cu vânzări, vindea săneală la aranjat satul şi oamenii şi nu a mai plecat de pe unde venise. Harnic om mai era, făcea cârnaţ de o calitate rară.Doi săteni au fost împuşcaţi în faţa casei. Unul era Dumitru Guţu care avea prăvălie, altul era Filip Casian lucra curier la primărie. Nimeni nu ştie ce au făcut şi de ce nu le-au plăcut autorităţilor sovietice. Au fost împuşcaţi fără judecată. Sărăcie mare a venit peste noi în anul 1944, când s-a început a strânge de la săteni toate produsele alimentare pentru front. Au luat toţi bărbaţii între 18- 60 ani pe  front. Eu nu aveam tată, gospodăream cu mama şi bunicul, aveam de toate. Ca lăcustele s-au năpustit asupra noastră. Până atunci fiecare era stăpân pe munca lui, cum munceai, aşa aveai. Uite pentru  prima dată m-am întâlnit cu noţiunea de stat.

În  anul 1944 au fost încărcate căruţele cu saci de grâu, în fruntea primei căruţe era înfipt un drapel pe care era scris „ Toată lumea cedează benevol pâinea la stat”. Grâul era adus la Chişinău, depozitele se aflau pe strada Uzinelor,sub cer deschis,grămezi de saci stăteau în ploaie. Nu plăteau nimic nici pentru transport,nici pentru produse,nici pentru muncă. Apoi tot în anul 1944 a  fost emisă o lege prin care erai impus să dai lână la stat, indiferent ai oi sau n-ai, să dai ouă chiar dacă nu ai găini. Foametea a venit peste noi din cauza lor, pe seama sovieticilor sunt toate victimele de atunci, cifra de 150-200 mii de oameni morţi în 1946-1947 de foame este una incorectă, au fost cu mult mai mulţi.
    
În 1949 au deportat din sat 40 familii, i-au urcat în maşini şi au fost ţinuţi pe un şes la ieşire din sat câteva zile în soare. Gospodăriile lor au devenit proprietate a colhozului. Au luat de prin gospodării tot: boi,cai, căruţe, boroane, au venit peste noi ca hoţii şi criminalii şi ne-au transformat în slugele lor. Oare au uitat moldovenii noştri, s-au nu vor să-şi aducă aminte ?
    
Ţin minte în fiecare familie erau cazaţi câte doi ruşi pe care trebuia să-i hrăneşti şi să le acorzi cea mai înaltă ospitalitate ei se numeau „ уполномоченные „ . Ei se înbătau şi o chemau pe mama să bea cu ei. N-am  să iut niciodată suferinţele mele şi a bunelului. Dacă nu te supuneai ,te trimeteau în Siberia. Aici pot să vă spun că nemţii nu erau aşa, ei spuneau femeilor în etate mama, iar cu femeile căsătorite se purtau  elegant şi păstrau distanţa.
    
Sovieticii ne-au sărăcit. Satul Ulmu mult timp nu a putut aduna averile de altă dată. Sta sarmanul basarabean şi aşteaptă când la „ trudozile” îi vor arunca câteva copeici. Ce a fost atunci nu le avem nici azi. 
    
Eu nu am fost deportat ,nici familia mea, n-am ştiut nici gulagurile,dar le-au cunoscut alţii, au suferit mult şi fără motiv. Oare omul trebue să sufere când durerea personal îl afectează?  Eu nu sunt naţionalist , dar m-ă deranjează faptul că noi nu avem dreptul la noi acasă  să  punem o piatră – monument în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist. Şi ruşii la emisiunile radio-telivizate,presă recunosc crimele acelui regim, noi băştinaşii le negăm,probabil trebuia ca tăvălucul cel groaznic să vină peste fiecare casă pentru a ne ţine grămadă. Cum se poate aşa ?
 
Conducerii de la Moscova îi reuşeşte şi astăzi să ne dezbine. Ţin minte cum într-o emisiune radio-telivizată tovarăşul Luchianov Preşedintele Sovietului Suprem  s-a exprimat: „ Moldova doreşte independenţă noi independenţă îi vom arăta, vom face din ea trei Moldove şi haosul îl vom pastra”. Le reuşeşte, noi până în prezent suntem în haos, poporul este amăgit, dezbinat.

Eu văd un singur bărbat al neamului pe care îl doare şi suferă pentru sângele nostru vărsat nevinovat. Eu susţin politica lui Mihai Ghimpu, este un politician corect, nu se vinde, Moldova are nevoie de el. Eu vreau să strig tare să mă audă toată lumea, nu se poate aşa, doar ne batem joc de noi, atunci când mutilăm tecutul.

Eu cred că trebuie să ascultăm vocea lui Mihai Ghimpu, care este sânge din sângele nostru, pe care îl doare pentru tot ce se petrece cu noi. Un alt M. Ghimpu se va naşte poate peste o sută sau două de ani, când va fi pentru noi şi mai greu de schimbat ceva. Istoria rar de tot se repetă, cred că e timpul să ne gândim să-l păstrăm pe Mihai  pentru că e de al nostru.Iată la ce mă gândesc când privesc la această piatră.”

 P.S.  
        La 12-13 iunie 1941 potrivit datelor de arhivă, din Basarabia au fost ridicate 18392 de persoane-4507 „ capi de familie” arestaţi ( 4342 din consederente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13885 persoane deportate”. În rezultatul operaţiunii  „iug”, în noaptea de 5-6 iulie 1949 au fost deportate 35796 de persoane,dintre care 9864 bărbaţi, 14033 femei şi 11889 copii. Un raport trimis lui Stalin releva că numărul moldovenilor deportaţi „ pentru totdeauna” cu statutul de „ colonişti speciali” era de 94792 persoane.

Iată pentru ce suferă Terente Balaur, mare nedreptate a fost şi de ce nedreptatea mai continuă şi astăzi, când trăim într-un stat democrat. Cine ne va apăra şi ne va scoate din anonimat dacă nu  noi. Voinţa şi bărbăţia, credinţa în cauză ne poate aduce victorie. Altfel fabula „Racul, broasca şi ştiuca” ne va juca festa.

Terente Balaur peste un an va ajunge la frumoasa  vârstă de 80 ani. Din toată discuţia noastră am înţeles că suferă mult  pentru soarta  ţării noastre,pentru generaţiile care rămân. Ochii deştepţi trădează un suflet nobil, o bogată experienţă de viaţă, care are ce ne spune. Rămâne doar să fim înţelepţi şi să ascultăm,nu în zadar în secolele trecute  sfatul bătrânilor hotăra soarta gintei tribului, a oraşelor- state, a imperiilor. Nimeni nu se împotrivea voinţei lor şi siguranţa le era garantată.

Veronica Pîrlea- Conovali,

Magistru în istorie, scriitoare.