• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  A fost dat în exploatare un nou apeduct în localitatea Goianul Nou

    A fost dat în exploatare un nou apeduct în localitatea Goianul Nou

    04.05.2011  

    Satul Goianul Nou, din comuna Stăuceni este conectat începând cu ziua de astăzi la sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă a municipiului Chişinău.
     
    Cu suportul financiar al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova şi S.A. „Apă-Canal Chişinău”, au fost reabilitate reţelele existente din localitate şi construit un apeduct nou cu lungimea de circa 4 kilometri şi o staţie de distribuţie a apei potabile în localitate. De asemenea, a fost construită reţeaua de canalizare, cu lungimea de 670 metri, obiectiv finanţat de administraţia publică locală şi locuitorii satului Goianul Nou.
     
    Prezent la eveniment, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a ţinut să-i felicite pe locuitorii satului Goianul Nou cu ocazia conectării localităţii lor la reţeaua municipală de apă. Potrivit edilului capitalei, conectarea întregului municipiu la reţeaua de apă şi canalizare este una din priorităţile Primăriei Chişinău, iar dovadă în acest sens sunt proiectele ce se implementează în toate localităţile din componenţa municipiului Chişinău, în cadrul unui parteneriat cu Corporaţia Financiară Internaţională. Dorin Chirtoacă a subliniat că autorităţile Chişinăului şi-au stabilit drept obiectiv asigurarea condiţiilor decente de trai pentru toţi locuitorii municipiului, ceea ce presupune infrastructură modernă, adică construcţia de căi de comunicaţie, gazoducte, apeducte şi canalizări în toate localităţile care fac parte din municipiul Chişinău.
     
    De asemenea, primarul general a remarcat că construcţia apeductului din satul Goienii Noi a fost posibilă graţie eforturilor administraţiei Societăţii „Apă-Canal Chişinău”.  Întreprindere acum 4 ani era la pragul falimentului, iar la ziua de astăzi îşi permite deja să investească în dezvoltarea reţelelor de apeduct şi canalizare, adică investiţii capitale. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, acest lucru demonstrează că societăţile şi întreprinderile municipale, dar şi municipiul Chişinău în general, se dezvoltă şi a depăşit etapele dificile de activitate.

    Direcţia Relaţii Publice,
    Primăria mun. Chişinău

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com