-
LA 14 februarie 2011, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru a Republicii Moldova (ARFC) şi Agenţia de cooperare internaţională a Japoniei (JICA) au semnat Documentul de bază privind realizarea Proiectului moldo-japonez de creare a Hărţii Naţionale de bază a infrastructurii de date geospaţiale a Republicii Moldova în conformitate cu Acordul încheiat anterior între guvernele Republicii Modova şi al Japoniei.
Documentul a fost semnat de Vasile Grama, Directorul general al ARFC şi dr. Hisaani Mori, reprezentantul Agenţiei JICA. Realizarea proiectului este prevăzută până la finele anului 2012. Harta Naţională de bază a infrastructurii de date geospaţiale va servi ca suport de bază pentru implementarea Programului de stat E-guvernarea în Republica Moldova.
Serviciul de presă al Agenției