• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  "Trebuie relansată economia ca să depășim criza în care ne aflăm"

    "Trebuie relansată economia ca să depășim criza în care ne aflăm"

    31.05.2010  

    Lichidarea sărăciei şi integrarea europeană sînt principalele obiective ale Alianţei pentru Integrare Europeană în perioada următoare de timp, a declarat Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, în cadrul întîlnirilor de ieri cu locuitorii raioanelor Făleşti şi Glodeni.

    Pentru atingerea acestor şi altor obiective, a menţionat Mihai Ghimpu, este necesară o modernizare substanţială a tuturor domeniilor social-economice şi politice a ţării, deoarece starea lor actuală nu permite implementarea reformelor elaborate de AIE. "În primul rînd, trebuie relansată economia naţională, fiindcă numai în condiţiile unei economii funcţionale vom reuşi să depăşim atît criza în care ne aflăm, cît şi să majorăm salariile şi pensiile, să creăm noi locuri de muncă, să realizăm programele sociale pentru cetăţeni etc.", a specificat şeful statului.

    Mihai Ghimpu a accentuat că o atenţie deosebită în procesul de reformare va fi acordat sectorului agrar, unde sînt necesare cele mai multe investiţii. "Scopul final al acestei modernizări trebuie să fie crearea industriei de prelucrare a materiei prime în localităţile rurale, ca producătorul, prin prelucrarea producţiei crescute, să beneficieze de toate avantajele muncii sale, dar nu intermediarii, care obţin profit în urma comercializării la preţuri mari a producţiei luate de la ţărani la un preţ foarte mic", a spus Preşedintele ţării.

    În cadrul discuţiilor cu cetăţenii, şeful statului s-a referit şi la problema dezvoltării regionale, specificînd că autorităţile centrale pledează pentru decentralizarea puterii, oferind mai multă autonomie administraţiilor locale, care, cunoscînd situaţia din teritoriu, vor valorifica mai eficient mijloacele venite de la investitori sau alte fonduri. "O atenţie deosebită va fi acordată infrastructurii drumurilor, deoarece fără aceasta nu vom reuşi nici relansarea economiei, nici atragerea investiţiilor în ţară", a subliniat Mihai Ghimpu.

    Şeful statului a discutat cu cetăţenii şi despre criza constituţională, prin care trece Republica Molova, menţionînd că nesoluţionarea ei poate provoca o criză politică, care, în final, va aprofunda criza economică. "Alianţa pentru Integrare Europeană a propus diferite variante de soluţionare a crizei constituţionale, dar acestea nu au fost susţinute de opoziţie. În aceste condiţii vom fi nevoiţi să apelăm la cetăţeni, care prin intermediul unui referendum vor răspunde care trebuie să fie calea depăşirii acestei crize", a subliniat Mihai Ghimpu, menţionînd că acesta poate fi organizat în toamna anului curent.

     În cadrul discuţiilor cu locuitorii celor două raioane, Preşedintele Mihai Ghimpu a răspuns la toate întrebările, inclusiv la cele adresate de angajaţii Fabricii de zahăr din Glodeni, care au abordat în faţa şefului statului problemele restanţelor la salarii, susţinerii din partea autorităţilor în litigiul lor cu proprietarii întreprinderii etc.

    La finalul discuțiilor, muncitorii Fabricii de zahăr au căzut de acord ca o parte din producţia stocată la depozite să fie comercializată, iar sursele obţinute să fie redirecţionate pentru achitarea restanţelor.

    Serviciul de Presă al Președenției

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com