• Abonare la noutăţi
        

    vezi mai mult

    Am ajuns la răscrucea dintre viitorul nostru sau prezentul lor: Încotro vom merge?
    10.01.2016     
    Veaceslav Untila: Controlul parlamentar asupra domeniului securității
    13.11.2015     
    Veaceslav Untilă: Modificarea Constituţiei – o garanţie a stabilității
    02.10.2015     
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri  /  Vitalie Marinuţa a vorbit studenţilor de la ASEM despre reforma militară

    Vitalie Marinuţa a vorbit studenţilor de la ASEM despre reforma militară

    27.02.2010  

    "O pregătire solidă în facultate este cel mai bun paşaport pentru viaţă după încheierea studiilor". Declaraţii în acest sens a făcut martie, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa în cadrul întrevederii cu conducerea, lectorii şi studenţii Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM). Ministrul Apărării a vorbit cu studenţii de la ASEM despre reformarea sectorului de apărare şi securitate naţională, precum şi oportunităţile de angajare în structurile Ministerului Apărării pentru viitorii absolvenţi ai ASEM.

    Procesul de modernizare al armatei presupune în primul rînd un înalt grad de profesionalizare a cadrelor. Vă asigur că atunci cînd veţi deveni specialişti cu acte în regulă, veţi avea şansa să aplicaţi în bază de concurs la funcţiile vacante pe care le oferă Ministerul Apărării”, a accentuat Vitalie Marinuţa. „Ministerul Apărării vă oferă posibilitatea să vă realizaţi pe deplin, cu condiţia să faceţi studii solide, să învăţaţi temeinic, în aşa fel încît la absolvire diploma să nu fie numai o carte de vizită, ci şi demonstraţia că stăpîniţi bine cunoştinţele pe care le-aţi acumulat în timpul facultăţii”.

    Totodată, ministrul Apărării a opinat că este absolut necesar ca toate instituţiile statului să ţină o legătură strînsă cu viitorii specialişti, să ofere informaţii despre specificul diferitelor profesii şi şansele ca, odată calificaţi, tinerii să găsească un loc de muncă potrivit pregătirii lor. „Sînt dezamăgit cînd văd mulţi tineri plecînd în străinătate. Îi înţeleg că încearcă să plece în locuri unde, poate, sînt slujbe mai bine plătite. Realitatea însă este că de multe ori, în străinătate, nu reuşesc să-şi pună în valoare calităţile dintr-o serie de motive”, a declarat Vitalie Marinuţa.

    Potrivit rectorului ASEM, Grigore Belostecinic, nivelul înalt al studiilor, cercetările ştiinţifice profunde, tendinţa de perfecţionare continuă şi abilitatea de adaptare la cerinţele societăţii, plasează ASEM-ul pe treapta celor mai atractive instituţii de învătămînt superior din R. Moldova. „Apreciez foarte mult faptul că ministrul Apărării a vizitat instituţia noastră şi am putut schimba opinii”, a afirmat Belostecinic. „Pentru studenţii noştri, viitorii absolvenţi ai ASEM, această întîlnire a fost binevenită, deoarece au aflat din prima sursă despre oportunităţile de angajare în Ministerul Apărării şi cum se dezvoltă în prezent Armata Naţională”.

         

           Studenţii de la ASEM la întîlnirea cu ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa

    Sursa: Serviciul de Presă al Ministerului Apărării

Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com