-
DOC // PL sesizează Curtea Constituțională: Decretul lui Dodon de organizare a unui regerendum este neconstituțional
03.04.2017
Deputații din Partidul Liberal depun sesizare la Curtea Constituțională pe marginea Decretului președintelui Igor Dodon privind convocarea referendumului consultativ. Președintele PL a prezentat astăzi argumentele pe fiecare din cele patru subiecte care ar urma să fie incluse la referendum.
La Ungheni a avut loc o ședință reunită a Consiliilor Teritoriale PL din Ungheni, Nisporeni și Călărași
02.04.2017
Duminică, 2 aprilie 2017 a avut loc ședințele reunite ale Consiliilor Republicane ale PL din Ungheni, Nisporeni și Călărași. Evenimentul a avut loc în orașul Ungheni și la care au participat și Mihai Ghimpu, Președintele PL, Corina Fusu, Ministra Educației,
În localitatea Petrești, Ungheni a fost inaugurat un monument în memoria celor deportați
02.04.2017
În localitatea Petrești, Ungheni a avut loc dezvelirea unui monument în memoria locuitorilor acestei comune, care au fost deportați în Siberia de regimul comunist. La eveniment au participat și Mihai Ghimpu, Președintele PL, Valeriu Munteanu, Ministrul Mediului, Iurie Chirinciuc, Ministrul
Mihai Ghimpu, cu daruri în ajun de Paște la Mârzești, Orhei
29.04.2016
În ajun de Paşte, Mihai GHIMPU, a ales să fie alături de copiii care frecventează Grădinița ”Mugurașii” din satul Mârzești, Orhei, aducând daruri și cuvinte de felicitare cu asigurarea susținerii și mai departe.”Aceste sărbători au menirea de a ne face
”UNIȚI SUB TRICOLOR” – Eveniment consacrat Zilei TRICOLORULUI
27.04.2016
Astăzi, 27 aprilie 2016, marcăm 26 ani de când Tricolorului a devenit oficial drapelul de stat”. Cu această ocazie, Echipa Partidului Liberal a organizat acțiunea ”UNIȚI SUB TRICOLOR”. La eveniment, au participat conducerea Partidului Liberal, împreună cu deputații și miniștrii
”UNIȚI SUB TRICOLOR” - Eveniment dedicat Zilei Tricolorului
26.04.2016
Partidul Liberal vă invită mâine, 27 aprilie 2016 la acțiunea ”UNIȚI SUB TRICOLOR”, dedicată ”Zilei Tricolorului”. Evenimentul se va desfășura lângă ”Crucea Libertății”, amplasată în sectorul Ciocana, mun. Chișinău, cu începere de la ora 07:45.Serviciul de Presă al PL26 aprilie 2016
Mihai GHIMPU a avut o întrevedere cu JAMES D. PETTIT, Ambasadorul SUA în Republica Moldova
20.04.2016
Dacă la toamnă, cetățenii vor alege un președinte pro-rus, atunci în Moldova va pierde stabilitatea politică pe care a obținut-o cu mare greu. Republica Moldova are nevoie de un Președinte pro-occidental, pentru a merge în continuare pe drumul european, acestea
Ședința comună de lucru cu Miniștrii și Primarii PL
18.04.2016
Azi, la sediul PL, a avut loc o ședință comună de lucru cu participarea Miniștrilor și Primarilor Partidului Liberal. Evenimentul a fost organizat de secretariatul General la inițiativa aleșilor locali. La ședință au participat și deputații Mihai Ghimpu, Președintele Partidului
Mihai GHIMPU la sfat cu liberalii din Glodeni și Fălești
17.04.2016
Mihai Ghimpu, Președintele PL, a participat astăzi, 17 aprilie la ședințele Consiliilor Teritoriale PL din Glodeni și Fălești. În cadrul acestor ședințe, au fost abordate o serie de chestiuni, ce țin de situația social-politică din republică, reconfirmarea membrilor partidului din
VIDEO//Mihai Ghimpu, despre hoția de la BEM: „Hoțul strigă hoțul, dar defapt hoțul stătea în frunte”
14.04.2016
Mihai Ghimpu: După cum am spus într-o ședință în plenul Parlamentului că am făcut interpelare organelor de drept și Băncii Naționale ce ține de demersurile către conducerea statului. Iată că a venit ziua în care vreau să vă informez. Așa
«« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 »»