• Abonare la noutăţi
        
  • Prima    /   Presa    /   Știri

    Știri

    ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
    (DOC) Mihai Ghimpu cere Curții Constituționale să urgenteze examinarea sesizării pe cazul sistemului mixt
    29.01.2018     
    Printr-o cerere, Mihai Ghimpu solicită magistraților Curții Constituționale (CC) să urgenteze examinarea sesizării deputaților PL din 5 septembrie 2017, prin care au cerut verificarea constituţionalităţii legii prin care a fost introdus sistemul electoral mixt, menționând că aceasta „reglementează relaţii sociale extrem de
    UNIREA SE ÎNFĂPTUIEȘTE PRIN VOINȚA POPORULUI
    24.01.2018     
    Aleșii locali din comuna Parcova, raionul Edineț, satul Bardar, raionul Ialoveni și satul Festelița, raionul Ștefan-Vodă vor marca în mod deosebit Centenarul Marii Uniri de la 1918. Consiliile locale din aceste trei comunități au votat Declarația de Unire dintre localitățile
    VIDEO/FOTO: Unirea Principatelor Române marcată de liberali la Iași și Chișinău
    24.01.2018     
    Partidul Liberal (PL) a organizat o manifestație cu ocazia celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.Prim-vicepreședintele PL, Corina Fusu, a vorbit despre consolidarea celor două state, prin cultură.„Aceste evenimente consolidează
    Progaramul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române
    23.01.2018     
    Miercuri, 24 ianuarie 2018, vom marca 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca Domnitor al Moldovei și Munteniei, care ulterior a luat numele de România.Cu acest prilej
    DOC: PL cere Curții Constituționale să declare NECONSTITUȚIONALE unele prevederi din 5 legi care stabilesc statutul de „limbă de comunicare” pentru limba rusă
    23.01.2018     
    Limba rusă și-ar putea pierde statutul de „limbă de comunicare” pe teritoriul R. Moldova, prevăzut în cinci legi, dacă magistrații de la Curtea Constituțională vor da dreptate deputaților Partidului Liberal (PL). Președintele PL, Mihai Ghimpu, a anunțat astăzi, într-o conferință de
    (VIDEO) Mihai Ghimpu în apărarea Centenarului Unirii: Cerem organelor Statului să nu se amestece în treburile interne ale autorităților locale
    19.01.2018     
    După ce consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale al șefului statului, reprezentant al Președinției în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, Maxim Lebedinschi, s-a adresat directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vitalie Pîrlog, ca să clarifice dispoziția semnată de președintele
    (VIDEO) Mihai GHIMPU propune ieșirea RM din CSI și cere guvernării să nu devieze de la angajamentele asumate la liberalizarea vizelor
    19.01.2018     
    Partidul Liberal propune ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente. Liberalii au pregătit un proiect de lege în acest sens și se adresează Partidului Democrat să-l susțină pentru a le arăta cetățenilor că guvernarea de la Chișinău își dorește
    VIDEO EMOȚIONANT: La Mulți Ani, maestrului Gheorghe Urschi!
    18.01.2018     
    La Mulți Ani, Maestrului Gheorghe Urschi, regizor, actor și un artizan neînfricat al UNIRII neamului românesc. În toată cariera sa, Gheorghe Urschi a adus zîmbete pe buzele românilor basarabeni. Prin munca sa a reușit să transmită adevărul despre cine suntem noi,
    După Ialoveni și pe teritoriul raioanelor Orhei și Criuleni anul 2018 ar putea fi declarat Anul Unirii
    18.01.2018     
    Consilierii raionali ai fracțiunii PL din Consiliile raionale Orhei și Criuleni au elaborat și înaintat spre aprobare proiecte de decizii, prin care anul 2018 să fie declarat ANUL UNIRII pe teritoriul acestor două raioane.Consilierii raionali ai Partidului Liberal din raionul
    Valeriu Munteanu: Două întrebări pentru Procurorul General și pentru liderul Partidului Democrat
    18.01.2018     
    Am studiat cu mult interes și acribie Decizia Curții Supreme de Justiție, publicată în data de 15 ianuarie, privind inadmisibilitatea recursului în anulare pe „cazul Filat” și constat cu profundă tristețe că avem cel mai tolerant popor din lume, dar și o
    1 2 3 4 5 6 »»
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2018 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori: 3526351  | ieri: 1025 |  azi: 470 |  online: 24     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 23-26-89, 24-35-69, 22-80-97
Fax: +(373 22) 22-80-97