• Abonare la noutăţi
        
  • Prima    /   Presa    /   Interviuri

    Interviuri

    V. Munteanu - Luare de cuvânt la cea de-a doua moţiune de cenzură a bolşevicilor
    22.10.2013     
    Tovarăşe Vladimir Nicolaevici, 20 de ani este o aniversare; jubileu este la 50 de ani, iar eu am convingerea că bacteria comunistă din Republica Moldova nu va ajunge la sărbătorirea acestui jubileu!Stimate domnule Prim ministru, Iurie Leancă, sper că nu veţi urma halucinanta paradigmă de...
    Valeriu Munteanu - Luare de cuvânt la proiectul de lege care interzice transmiterea on-line a şedinţelor Guvernului
    18.10.2013     
    Stimaţi deputaţi!În lumina declaraţiilor de la microfonul nr. 5, ale fostului preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor, de susţinere a acestui proiect, aştept cu nerăbdare proximul Congres al UJ şi sper ca jurnaliştii vor alege grâul bun pentru făina de neghina rea a KGB-lui.Sinistrul, şef...
    Veaceslav Untilă, Vicepreşedinte PL - Complicii guvernării
    18.10.2013     
    Orice ar face şi oricum ar întoarce-o aşa-zişii liberali reformatori, pe zi ce trece devine tot mai evident adevăratul rol pe care-l joacă – cel de complice la nelegiuirile comise de actuala guvernare. Că anume acest rol li s-a rezervat de către celelalte componente ale guvernării era...
    Valeriu Munteanu - Alocuţiune la moţiunea de cenzură
    18.10.2013     
    Domnule preşedinte al Parlamentului, Igor Corman,Stimaţi deputaţi,Domnule prim ministru, Iurie Leancă,Domnilor membri ai Guvernului, Inegalabilul istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi...
    Veaceslav Untilă, vicepreședinte PL, în EVZ.md: UN FURT DE PROPORŢII ȘI UN CIRC PE POTRIVĂ
    14.10.2013     
    Zilele trecute am asistat la un circ bine regizat de către actuala guvernare a Republicii Moldova care a avut ca scop acoperirea unui furt în proporţii deosebit de mari. Aici mă refer la tranzacţia dubioasă în urmă căreia cota statului în Banca de Economii a Moldovei s-a redus de la 56%...
    Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL: Gogoşi verzi cu pudră antiromânească
    09.10.2013     
    După episodul „meticulos regizat”, cu atașatul militar al României, la mai puțin de un an, brava noastră poliție (ne)reformată, a mai organizat un eveniment soios, doldora de românofobie, cel mai probabil întru a satisface veleitățile antimonarhiste ale șefilor de partid, dar și...
    Întrevederea primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, cu membrii Familiei Regale a României
    08.10.2013     
    Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a avut, în seara zilei de ieri, o întrevedere cu membrii Familiei Regale a României, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova.În cadrul întâlnirii,...
    Mihai Moldovanu, Vicepreşedinte PL - DESPRE COALIŢIA ODIOASĂ PD-PLDM
    04.10.2013     
    În ultimele zile, atît PD cît şi PLDM încearcă să coalizeze în raioanele din ţară, recent,în raioanele Edineţ, Orhei, Ialoveni demonstrînd un show politic, fără a ţine cont de interesele reale ale cetăţenilor.Scopurile şi planurile le împart la doi cu siguranţă, dînd dovadă...
    Veaceslav Untilă, Vicepreşedinte PL, în timpul.md - FĂRĂ SCHIMBĂRI
    04.10.2013     
    Schimbarea parţială a componenţei echipei guvernamentale şi a Primului ministru nu a dus şi la schimbarea politicii greşite promovate în raport cu problema transnistreană. Iar acest lucru s-a văzut clar în cadrul recentei întrevederi dintre premierul Iurie Leancă şi liderul de la...
    Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL - Ordine și medalii pentru hoți
    04.10.2013     
    Aseară, în cadrul ședinței Parlamentului, după audierile pe marginea delapidării, fără rușine a Băncii de Economii și a Aeroportului Intențional Chișinău, ne-a fost prezentată de către Coaliția AeroBank, cea mai fantasmagorică Hotărâre de Parlament, pe care mi-a fost dat s-o...
    «« 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 »»
Sediu Central: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15
© 2024 Partidul Liberal. Toate Drepturile Rezervate.
 Total vizitatori:  | ieri:  |  azi:  |  online:     RSS     Widget Informer
Tel.: +(373 22) 22 83 26, 22-80-97
Fax: presa.liberal@gmail.com